Provocarile unei mame (2)

Bine te-am regasit, mamico!

          Iti spuneam in primul articol pe tema provocarilor cu care ne confruntam , ca , in mare, ele s-ar putea grupa in patru categorii principale, putand sa gasim ramificatii si exceptii la fiecare in parte:

• cum impaci profesia si cariera cu statutul de mama, aceasta provocare fiind  mult mai grea daca esti mama singura
• prea multe informatii confuze si contradictorii, prea multi binevoitori si experti in cresterea copilului, prea multa reticenta de la cei apropiati fata de felul tau de a-ti creste copilul bazandu-te in primul rand pe intuitia ta de mama
• necesitatea reinventarii relatiei de cuplu si gasirea unui loc si pentru tine in agenda zilnica
• lupta cu sentimentul de frica: frica de a nu-l hrani bine, de a nu se imbolnavi, de a nu fi o mama buna.

         Sincer, nu ma simt in postura de a-ti oferi solutii pentru fiecare dintre aceste provocari. Nici nu cred ca tu, ca mama, cu provocarile tale, le vei putea face fata doar daca iti dau eu o schema acum in 5 pasi si gata, ai trecut cu bine peste ele.

        Tot ce pot face eu este sa-ti spun propriile mele experiente cu aceste provocari, greselile din care am invatat, victoriile la care am ajuns.

       Totusi, este o provocare unde ma simt apta, informata si motivata sa te ajut cel mai mult. De fapt, aceasta este si menirea acestui site in special: sa te ajut sa lupti cu ultima provocare, cu FRICA. Vreau sa te invat pas cu pas ce ai de facut pentru siguranta si sanatatea copilului tau si, mai ales , sa te invat ca o mamica informata este o mamica puternica.

       Dar hai pentru inceput, in acest articol sa vorbim despre ce am facut eu si ce as face eu mai bine cu prima provocare. Apoi, incepand cu restul articolelor,  ne vom ocupa de ultima provocare si o vom depasi din ce in ce mai bine, impreuna, puternice si informate, nu speriate si manipulate.

       Prima provocare este cea a statutului de mama versus cariera, profesie. M-am simtit si eu prinsa ca intr-o capcana aici. Inainte sa se nasca Luca aveam un job full time foarte solicitant si inca doua part time cu niste proiecte foarte interesante si importante. Ma simteam satisfacuta cu ce faceam si refuzam sa ma gandesc la ce se va intampla dupa nastere, tocmai pentru ca nu gaseam o solutie de compromis.

       Dupa ce am nascut m-am vazut obligata sa analizez situatia si sa iau o decizie. In primul rand cat sa stau acasa, apoi cu ce joburi voi continua, cate ore voi lucra, cate zile. Pe de o parte, cu Luca in brate, simteam ca se revolta totul in mine la gandul ca trebuia sa-l las  cu altcineva , cand il vedeam atat de mic si dependent de mine. Simteam ca nu o sa-mi iert asta niciodata. Pe de alta parte imi era dor de viata mea de dinainte, cand simteam ca am valoare prin ceea ce faceam , ca eram apreciata, cautata , solicitata, si parca eram mandra ca reuseam sa fac ce altii nu puteau sau nu stiau sa faca. Era recunoasterea mea sociala, locul meu in societate. Si greu puteam accepta ca viata mea se va reduce dintr-o data la schimbat pampersi, plimbat carutul si gospodarie. O simteam ca o retrogradare, ca o devalorizare, nemaipunand la socoteala si suma de bani mult mai mica pe care o incasam, cea din mila statului ( in loc de trei salarii acum luam o singura indemnizatie care nici cat un salariu nu era).

           Am tot stat si m-am gandit, am analizat si am luat o decizie.  Decizia mea a fost de a alege perioada maxima  cat se poate sta cu copilul acasa : doi ani. Asta a insemnat si mai putini bani din acea mila a statului care imi da impresia ca nici un pachet de pampersi nu stie cat costa.Mi-am zis ca aceasta perioada cand el are nevoie full time de mine nu dureaza o vesnicie, sunt niste ani cu care nu ma voi mai intalni niciodata, si ce reusesc sa fac acum cu el sau ce nu reusesc  in acesti ani nu se mai poate schimba sau indrepta niciodata. Si aici ma refer la absolut toate aspectele dezvoltarii unui bebelus, viitor adult, incepand cu legatura afectiva si terminand cu bazele unei bune sanatati. M-am gandit si am fost foarte convinsa ca treaba va merge inainte la jobul meu  cat timp voi face eu mere rase cu biscuiti, ca nu se va darama nici o cladire, iar eu, dupa ce voi face ce imi spune inima si constiinta in acesti ani pentru copilul meu, cu siguranta voi putea sa revin in forta si eventual sa reiau totul de la zero si sa imi alcatuiesc cariera dorita. M-am inchipuit eu implinita profesional si copilul nefericit acasa , si am zis ca nu se merita.Mintea mea refuza acest scenariu.

          Astazi, copilul meu are 2 ani si 3 luni si eu tot acasa sunt, in concediu fara plata, pe care cei de la servici au avut bunavointa sa mi-l aprobe. De ce? Pai, dupa ce a facut 2 ani m-am confruntat cu alte dileme : e prea mic pentru gradinita dupa parerea mea, nici nu stie sa vorbeasca ca sa-mi poata comunica daca ceva este in neregula pentru el acolo, nu se poate apara in felul acesta, in familie nu am pe absolut nimeni care sa ma poata ajuta ( mama nu am , soacra e batrana si bolnava, bunici nu am , iar alti membrii sunt tineri, cu servicii , cariere si familii), o bona am tot incercat sa gasesc, chiar am angajat pe cineva cu care am stat in paralel dar copilul a refuzat cu indarjire si a avut un comportament modificat ingrijorator din cauza aceasta. Nu este o regula pe care sa o poata aplica prea multa lume, dar pur si simplu am zis ca il voi da la gradinita anul urmator, cand va invata sa vorbeasca si cand imunitatea lui va fi solida ( unul din motivele pentru care copiii mici se imbolnavesc atat de des la gradinita este intrarea in colectivitate mult prea devreme si insuficienta formare a polipilor, de aceea capteaza orice raceala si stau 2 zile  la gradinita si 3 acasa. Dar despre acest subiect , pe larg, intr-un articol special). Am solicitat concediu fara plata pentru a-mi pastra jobul si a sta  inca un an cu el acasa. Suna rupt de realitate in zilele noastre, si stiu ca multe v-ati dori sa faceti asta dar va este imposibil. Ca si targeturi, mi-am propus in acest an sa-mi invat copilul la olita, sa vorbeasca cat mai bine, sa  fac totul pentru dezvoltarea mea  persoanala, sa imi gasesc vocatia astfel incat sa pot lucra in mare parte de acasa, putand sa castig si bani si sa nu lipsesc foarte mult de langa copil.

           Ceea ce am facut eu nu se poate aplica de marea majoritate. Mai ales de cele care sunt mame singure si trebuie sa asigure un venit constant si suficient. Dar, asa cum v-am mai spus, nu ma simt in masura sa dau sfaturi aici, aceasta este propria mea experienta si poate inspira pe cineva. Pe de alta parte, ceea ce consider insa o regula este faptul ca , atunci cand iei o decizie privitoare la acest subiect, trebuie sa o iei in deplina cunostinta de cauza si sa anlizezi foarte bine efectele ei imediate  si pe termen lung atat asupra ta cat mai ales asupra copilului tau. Primii doi ani asigura un venit pentru mama cat de cat apropiat de salariu, deci sunt in balanta copilul si acea diferenta dintre indemnizatia de mama  si salariu ca si angajata. La marea majoritate. Sunt si cazuri particulare in care mama este chiar ea detinatoarea unei afaceri, sau este mama singura sau alte  situatii specifice.

          Te astept sa-ti spui parerea despre articol si sa ne impartasesti experientele tale legate de acest subiect. Cum ai rezolvat tu aceasta situatie , ce decizii ai luat si cum te-ai descurcat cu aceasta provocare.