Dulciurile pe post de recompensa sau alinare a suferintei
Simplu. Sanatos. Natural. Realizabil
Bibliotecă

Editorial Mamicilasuperlativ.ro

 

Povestea Naturii

Mame de isprava

Dulciurile pe post de recompensa sau alinare a suferintei

Zice o vorba inteleapta ca cineva "nu isi aduce aminte ce i-ai spus ci isi aminteste cum l-ai facut sa se simta". Cu alte cuvinte nu retinem teoria ci doar emotia din spatele ei.Si orice informatie pe care vrem sa o acumulam nu "se lipeste"de noi decat daca ii atasam o emotie. Altfel ramane o pura teorie care mai devreme sau mai tarziu se va scufunda in haul inconstient ramanand acolo nestiuta, si deci, nefolosita.

Si ce legatura este intre asta si dulciuri? 

Hai sa va explic.

Cand aveam 17 ani mi-a murit mama intr-un accident de masina. M-am trezit , copil fiind si singura acasa cu fratii mei, ca primesc telefon de la politie care ma anunta ( asta dupa ce intai ma intreaba daca nu e vreun adult in casa sa i-l dau la telefon) ca mi-a murit mama in accident de masina si ca tata e in coma. Si apoi inchide telefonul...Dincolo de faptul ca si acum raman blocata de "profesionalismul" politistului care a facut asta ( ah, da, era seara, intuneric afara, eu un copil de 17 ani....si am primit vestea prin telefon si apoi....singuri in noapte...la propriu si la figurat).- eram la 5 minute cu casa de o sectie de politie...putea sa vina cineva de acolo sa vorbeasca cu noi, sa ia numarul unei rude sa sune, sa vina sa stea cu noi etc....sunt atatea gafe ingrozitoare in felul in care au facut asta...- , deci trecand peste acest aspect care nu face obiectul articolului, am rememorat acest lucru pentru a va dea seama cam ce "emotie"aveam eu atunci, dupa primirea vestii.

Ei bine, ce imi aduc aminte de atunci era faptul ca , (1995 fiind anul), ciocolata Poiana si Coca Cola erau inca niste delicatese. Si evident ca cel mai la indemana mi-a fost, fiind fara absolut nici un suport in aceasta situatie teribila pentru mine, sa apelez la ciocolata si pepsi....zilnic...cat de cat simteam ca ciocolata imi da "o stare de bine" cat se putea in conditiile respective ( o stare de bine atat  prin endorfinele care se elibereaza cat si prin faptul ca acum aveam zilnic ceva ce inainte de 89 era absent, iar dupa 89 intotdeauna cu portia, era deci fructul interzis...).

Coca Cola ma ajuta sa stau treaza dupa nopti intregi de cosmaruri, de plans ore in sir cu fata in perna in intunericul noptii...dupa astfel de nopti ma sculam dimineata si ma duceam la liceu si apoi la meditatii...ca voiam sa dau la Medicina.

In fine, cam astea erau emotiile. Si uite asa, in cea mai crunta perioada din viata mea, eu mi-am invatat corpul si mintea ca pot obtine o stare ceva mai suportabila atunci cand mananc ciocolata si beau Cola.Totul dublat de emotiile coplesitoare de durere, dor, spaima terifianta etc...Va dati seama cam ce legatura indestructibila am facut eu acolo in subconstient?

O legatura care, in timp, a  devenit automatism....la cel mai mic semn de disconfort sufletesc mancam compulsiv o ciocolata intreaga si beam o sticla de cola...intotdeauna le asociam pentru ca asa facusem atunci. De aici a urmat anestezierea simturilor, incapacitatea de a-mi gestiona emotiile, frica de a simti si refugiul in "droguri"alimentare, asa cum e ciocolata si coca-cola. Altii aleg alcoolul, drogurile, tot din aceeasi nefericire imensa si frica de a se confrunta cu monstrul durerii, din nestiinta de a a face ceva in aceasta situatie, din lipsa suportului de specialitate etc. Tocmai de aceea, acestea devin dependente ingrozitoare de care cu greu reusesti sa iesi, pentru ca trebuie sa mergi pe fir, sa ajungi acolo, la legatura aia pe care ai facut-o in subconstient, sa o rupi, sa-ti dai voie si sa inveti sa simti din nou durerea si sa alegi alte moduri de a-i face fata.

Pe mine acest fel de a face fata durerii coplesitoare m-a costat mult...foarte mult...nu voi vorbi de costurile de la nivel psihic ci strict de cele de ordin fizic.

Devenind o rutina si viata de dupa moartea mamei nefiind deloc usoara pentru mine, e clar ca in ciocolata si pepsi ma refugiam din ce in ce mai des...si in timp a inceput sa se vada...toata "afacerea" m-a costat 50 de kilograme in plus acumulate in doar 15 ani, prabusirea imaginii de sine, dureri, boli, depresie, degradarea sanatatii cu consecinte multiple....lucruri pe care am inceput sa le indrept abia acum 5 ani , cand s-a nascut Luca si m-am trezit ca nu mai pot face ce vreau cu mine, nu ma mai pot sinucide lent....acum depinde o fiinta de mine...asa ca wake-up mamico si ia-te la tranta cu demonii din  tine.

Ti-am descris mai pe larg totul ca sa intelegi ce legaturi facem si de ce este atat de eficient sa legam o emotie de o informatie ( atunci cand vrem sa retinem ceva in mod eficient) si cat de periculos in acelasi timp, acelasi mecanism ducand la dependente de tot felul. Ce ti-am scris pana acum este desertul-alinare.

Desertul-alinare poate veni nu doar pe fondul unei traume. Stiu copii care mananca atunci cand se plictisesc, sau cand sunt stresati de vreun examen. 

Noi, adultii, mai mancam si ...de bucurie...ati observat ca toate evenimentele noastre ( botez, nunta, aniversare etc) se fac in jurul mesei? Eu cred ca este tot o incapacitate de a sti ce sa faci cu emotiile, de a te bucura si in alt fel de ele, de a le folosi si altfel...la fel ca la durere, si cu bucuria trebuie sa stii ce sa faci.Anestezaa simturilor si imaturitatea gestionarii emotiilor, traditia balcanica, obiceiurile colective, toate acestea duc la aceasta caracteristica de desert-alinare sau , mai generic,  mancare-alinare ( gestionare emotie negativa sau pozitiva).

Ca sa simti trebuie sa fii viu, prezent, deschis, matur, curios, curajos. Si ma refer aici nu doar la durere. Ci si la bucurie. Stiti vorba aia care se pierde in negura vremurilor ca : "Bucuria trece repede, dar durerea nu se uită" si "Bucuria zboară, durerea înconjoară". V-ati observat in momente de bucurie ca aveti o strangere de inima? Ca va ganditi ca gata, trece si cine stie ce vine dupa? Ca nu va puteti bucura deplin de frica a ce vine dupa? Toate acestea sunt programari subconstiente specifice zonei noastre geografice. Si sunt extrem de raspandite si li s-a dat caracter de axiome prin intermediul religiei. 

Sa revenim acum la copii, la copiii nostri. Nu este nevoie de o trauma sau un eveniment ca cel al meu pentru a crea dependenta de dulce sau de alte alimente, sau de mancare in general ( mancatul compulsiv, fara foame). Este nevoie de mult mai putin.

Desertul-recompensa este ceva atat de inradacinat in educatia noastra incat nici nu mai stiu de unde vine....moda asta cu 3 feluri la masa si desertul la final cred ca vine din frica noastra colectiva din anii foametei...inclusiv obiceiul de a avea frigiderul burdusit cu mancare, cu provizii etc..."ca daca se intampla ceva". M-am observat pe mine si pe cei din jur...noi pur si simplu am preluat ceva ce poate pe vremea strabunicilor avea o justificare logica...dar noi am preluat subconstient aceste comportamente si acum le repetam fara sa ne mai punem intrebari ( daca isi mai au locul, de ce le facem etc).

Cate bunici si poate si noi, mamele generatiei noastre, nu ne trezim ca ii spunem copilului : "daca mananci tot iti dau desert". Eu una am facut-o pana cand am realizat ce fac de fapt. Iti dai seama, copilul percepe restul mesei ca pe o corvoada care "tebuie facuta"si apoi , la final, primeste recompensa....e la fel de "eficient" ca la orice dresaj cu animale.Si ramane acolo pe viata....sau pana cand copilul creste si nu ii mai place cum arata asa rotofei si incepe sa caute, sa sape, sa afle, sa intrebe...si descopera cauza.

Sau celebra expresie "daca mananci tot iti dau voie la desene". Recunosc si la capitolul asta ca eram obsedata ca Luca nu mananca. Si desi avea 3 ani, eu tot din 3 in 3 ore simteam nevoia sa ii dau sa manance, si tot mi se parea ca nu e suficient si "ca o sa aibe carente". Chestia asta cu "mancat tot"este iarasi o nebunie, cu atat mai mult cu cat vine ca o impunere dupa ce copilul zice ca nu mai poate. Practic il invatam sa nu asculte de semnalele corpului sau ( care ii spune "gata") si sa continue sa manace...este un lucru grav si cu consecinte pe masura. Va spun eu, cea care acum ma lupt cu aceste consecinte. Acum, de vreo 8-9 luni am implememntat minunatul obicei de mancare "la cerere" pentru Luca, mergand exclusiv pe mana lui, dincolo de anxietatile mele nejustificate. Nu va pot explica ce eliberare si pentru mine si pentru el...mananca ce vrea, cand vrea si mai ales, cat vrea. Si ii merge tare bine acum: presiunea pe mine ( pe care mi-o faceam singura) a disparut si "conflictele" de la masa care apareau inevitabil au disparut. Relaxare si incredere.

Ca sa inchei, as vrea sa retii ceva foarte important: emotia care insoteste tot ceea ce facem determina ca acel lucru/informatie sa devina foarte puternic pentru noi ( in sensul pozitiv sau negativ). Conexiunile pe care le facem intre mancare si emotie raman ca niste programe in subconstientul nostru care ne dicteaza viata si starea de sanatate.

Te provoc sa te observi si sa-ti dai seama ce comportamente automate folosesti legat de mancare si cate ai transmis copilului tau. Este cazul sa ne oprim, sa nu mai mergem pe pilot automat, sa ne analizam, sa invatam sa ne traim emoptiile, viata si sa nu mai cautam refugii-drog care nu sunt altceva decat expresia fricii noastre. Frica de orice...frica ce guverneaza vietile noastre in cele mai mici detalii.

Totodata te anunt ca incepem din februarie proiectul "Emotiile nu sunt de mancare"adresat copiilor obezi. Am facut in luna mai un proiect-pilot pe care il poti vedea aici http://www.asociatia-supra.ro/emotiile-nu-sunt-de-mancare  si pentru ca le-a placut sponsorilor ( Telekom) , ne-au dat bani sa-l continuam. Asadar, un proiect dedicat copiilor obezi si parintilor lor, proiect GRATIS. Va tin la curent cu lansarea lui in luna februarie. 

Pentru inscrieri in acest proiect va rog sa imi scrieti la adresa magda.dragan@asociatia-supra.ro. 

Tot prin intermediul Asociatiei vom lansa un program prin aplicatia e-learning care se adreseaza adultilor obezi. Daca vrei sa fii la curent proiectele Asociatiei te poti inscrie la newsletter pe adresa Asociatiei sau scrie-ne: http://www.asociatia-supra.ro/contact

 Exista si posibilitatea de coaching 1-la-1 atat pe aceasta tema cat si pe orice alta tema. Detalii vezi aici: http://www.mamicilasuperlativ.ro/coaching 

 

Daca te ajuta articolul, informatiile, anunturile, sau daca tu cunosti persoane care ar avea nevoie de ajutor in aceasta privinta, impartaseste cu cat mai multi dand share.

Recomanda si altora aceasta pagina!

Distribuie pe Tumblr submit to reddit