Bibliotecă
|
Conceptul cheie al taberei de dezvoltare personala pentru copii - iulie 2018Ce este rezilienta psihologica a copilului si cum o putem cresteToți copiii sunt capabili de lucruri extraordinare. Nu există o genă a fericirii, nici o genă a succesului și nici o genă a "lucrurilor extraordinare". Potențialul pentru fericire și măreție se află în toate, și va însemna lucruri diferite pentru copii diferiți. Nu putem face o magie astfel încât copiii noștri să nu se confrunte cu provocări de-a lungul drumului. Ceea ce putem face însă este să le dăm abilitățile necesare, astfel încât aceste obstacole să nu-i înfrângă. Le putem construi reziliența psihologică, adica reacția la stres și adaptabilitatea. Reziliența psihologică este capabilă să ajute copilul să facă față în situații de stres, provocare, tragedie, traume sau adversitate. Când copiii sunt rezilienți, sunt mai curajoși, mai curioși, mai adaptați și mai capabili. Vestea minunată este că reziliența este ceva ce poate fi cultivat la toți copiii. Pentru că în vara anului 2018 voi pune în practică un proiect foarte ambițios (taberele de dezvoltare personală pentru copii), iar prima temă va fi despre reziliența copiilor, iată mai jos un articol lămuritor pe această temă. Este un articol din care am luat resurse de pe un site pe care îl recomand tuturor părinților (heysigmund.com) care doresc să se educe în ceea ce privește psihologia copilului și nu numai, am combinat cu propriile tehnici și experiențe, am strecurat secrete din conceptul taberei și am adăugat suficiente materile care să lămurească diverse aspecte. A ieșit un articol lung și ajutător zic eu pentru acei părinți care vor să pună o temelie bună pentru viitorul copiilor lor. Asadar, de ce unii copii sunt mai rezistenti la stres, iar altii se prabusesc imediat? Ce au unii si le lipseste celorlalti? Ce putem face noi ca parinti? Aceste intrebari si multe altele, le puteti afla citind AICI articolul despre rezilienta psihologica a copilului, conceptul cheie in jurul caruia se va organiza prima tabara de dezvoltare personala pentru copii, marca mamicilasuperlativ. Citeste articolul AICI. Recomanda si altora aceasta pagina! |