1. Cum recunosti daca un copil este abuzat in familie

Precizari:

1.Acest articol se vrea adresat cu precadere profesorilor, dar l-am publicat aici deoarece poate fi de ajutor oricaui adult

2.Este doar un prim articol dintr-o serie pe aceasta tema. Nu as fi putut acoperi toate ariile referitoare la acest subiect intr-un singur articol. Urmatorul articol va fi adresat parintilor ai caror copii au fost abuzati in afara familiei. Al treilea articol pe aceasta tema se va referi la excesele si exagerarile care decurg din acest subiect, unde este limita de chestionare a unei familii, cum se poate ajunge ca dintr-o initiativa laudabila de protectie a copilului sa se ajunga la situatii grotesti, grave, de care pot profita si  isi pot manifesta interesul si manipularea grupari oculte. Si ultimul articl va fi despre solutia acestor situatii: re-parentingul.

In patria celebrei vorbe “eu te-am facut, eu te omor” , sa vorbesti despre abuz asupra copiilor (de orice fel ar fi el) este o actiune de pionierat care necesita multa determinare dar, mai ales detasare fata de frustrarile si rezistenta ce vor aparea din partea societatii si a celor din jur, apropiati chiar.

Cu toate acestea, daca esti de vocatie profesor (si nu numai), nu ai cum sa ramai indiferent la ceea ce vezi in clasa. Copii din medii diferite, atat de diferite, dar care isi duc de multe ori durerea in surdina, cautand un adult de incredere caruia sa-i poata spune despre povara prea grea pentru umerii lor.

Cred ca cel mai rau lucru care i se intampla unui copil abuzat este insasi lipsa dreptului de a sti ca ceea ce i se intampla nu este normal. Daca copilul va intelege ca ceea ce traieste el nu este normalitatea, ceva in el ii va da putere sa spuna, sa caute si sa ceara ajutor si, mai ales, sa nu perpetueze tiparul abuzului in familia si relatiile pe care si le va construi ca adult.

La Hanau, in Germania, psiholoaga Monika Baumgartl a tinut un seminar pentru siguranta copiilor. Copiii au fost cursantii, iar parintii acestora au participat ca si spectatori pentru a intelege maibine aspectele legate de acest subiect.

Toti copiii stiau deja foarte bine regulile legate de siguranta : “nu te duce cu cineva strain”, “nu lua nimic de la straini”, “dupa scoala se merge direct acasa”. Parintii au respirat usurati si au fost multumiti de ce isi invatasera copiii.

Urmatoarea intrebare a psiholoagei a fost : “ Cum va imaginati voi un om rau, care rapeste copiii, le face rau si poate abuza de ei?”

"Un om intunecat la fata si cu o privire rea" – a fost unul dintre raspunsuri. "Un om cu o masca de ciorap pe fata", spune alt copil "Un om rau si care iti face frica", spune o fetita. Monika Baumgartl ii roaga pe parinti sa retina raspunsurile, dupa care pregateste sala pentru un joc de roluri,asezand mai multe scaune ca intr-un autobuz. Copiii sunt rugati sa ia loc pe scaunele respective din"autobuz".

Baumgartl le explica situatia copiilor: "In autobuz se urca un cersetor, un om de varsta mijlocie, cu ochi albastri, cu haine ponosite, nebarbierit, care miroase a nespalat. Baumgartl il interpreteaza apoi pe cersetor, care se aseaza printre copii. Ragaind, scobindu-se in nas, “cersetorul” incepe sa injure societatea asta nenorocita, nedreptatea vietii, scoate zgomote neplacute, apoi coboara din autobuz furios.

Urmatorul “pasager” este un batranel intre 60 si 70 de ani, care are nevoie de o carja, are pantaloni maronii, o camasa bej, o barba blonda taiata scurt si ochi albastri. Acesta isi cauta loc intre fete si incepe imediat o conversatie cu ele. In timpul conversatiei, bunicul cel inofensiv le atinge pe fete, le pune mana pe picioare, face complimente referitoare la tinerii din ziua de azi, apoi coboara din autobuz.

Baumgartl ii lasa pe copii cateva minute, apoi ii intreaba care dintre cei doi “pasageri” era omul cel rau. Majoritatea copiilor raspund ca 'cersetorul'. Doar 5 copii din 22 raspund ca de fapt 'bunicul'.

"Cine v-a molestat?", intreaba ea. "Cersetorul", raspund aproape toti copiii la unison. "Si cine v-a pipait?" "Cersetorul", raspund din nou majoritatea copiilor.

Parintii sunt socati. “Cersetorul” nu se atinsese de nici un copil, iar 'bunicul' pipaise majoritatea copiilor si totusi copiii retinusera evenimentele altfel. Intrucat “cersetoru”' corespundea cel mai bine imaginii de "om rau" din mintea copiilor, in timp ce “bunicutul” le reamintea de propriii bunici, copiii intre 8 si 12 ani nu au fost capabili sa realizeze ce se intamplase de fapt.

                                     (articol din HeimatPost, Hanau, 14 februarie 2008 – Felicia Popescu)

Am inceput articolul cu aceasta povestire pentru a sublinia din start cel mai important aspect al abuzurilor la copii: acestea sunt majoritar infaptuite de persoane cunoscute sau apropiate de copii, de persoane care NU indeplinesc conditiile descrierii unui personaj “ rau” asa cum il percem toti, ba dimpotriva.

Abuzurile la copii nu sunt doar fizice, nu sunt doar acele abuzuri care se vad (vanatai, rani, etc). Abuzul fizic este cel mai vizibil si usor de recunoscut, insa sunt si alte tipuri de abuzuri (emotional, sexual, neglijarea, de substante) care lasa urme si cicatrici interioare profunde, Cu cat copiii primesc mai repede ajutor, cu atat mai mari sunt sansele de a se vindeca si de a sparge ciclul abuzului (victimele abuzului se vor transforma in abuzatori la randul lor- cercetari diferentiate au aratat ca adultii care abuzeaza sexual de copii sau care tolereaza abuzul au fost adesea ei insisi in copilarie victimele maltratarii sau ale abuzului sexual. Se vorbeste aici de revictimizare.

Din cauza propriilor experiente, ei nu sunt capabili sa-si preia cu raspundere rolul de parinti sau sa-si construiasca relatii sexuale mature).

Scopul acestui articol este sa prezinte semnele comune de abuz pentru a putea sa le recunoasteti la elevi si ce se poate face pentru a interveni in stoparea acestuia. Implicandu-va si informandu-va despre acest aspect, veti putea face o mare diferenta in viata unui copil, ii puteti schimba/salva practic viitorul.

Întelegerea abuzului si neglijarii copiilor

In timp ce abuzul fizic este socant din cauza semnelor vizibile pe care le lasa, nu toate abuzurile asupra copiilor sunt la fel de evidente. Ignorarea nevoilor copiilor, punerea lor in situații nesupravegheate, periculoase sau facâad un copil sa se simtă lipsit de valoare sau prost, abuzurile sexuale secretizate, sunt de asemenea abuzuri asupra copiilor.

Indiferent de tipul de abuz asupra copilului, rezultatul este un mare rau emotional. Dar exista ajutor disponibil. Daca banuiti ca un copil este abuzat, este important sa va implicati. Prin rezolvarea problemei cat mai precoce posibil, atat copilul cat si abuzatorul pot obtine ajutorul de care au nevoie.

Mituri si adevaruri despre abuzul si neglijarea copiilor

Mit: Este abuz numai dacă este vizibila folosirea violentei.

Adevar: Abuzul fizic este doar un tip de abuz asupra copilului. Neglijarea si abuzul emotional pot fi la fel de daunatoare, dar sunt mult mai subtile.

Mit: Doar oamenii rai abuzează de copiii lor.

Adevar: Nu toti agresorii isi ranesc intentionat copiii. Multi au fost victime ale abuzurilor la randul lor si nu cunosc nici o altă cale decat pe cea a parintilor lor. Altii se pot confrunta cu probleme de sanatate mentala sau cu o problema de abuz de substante.

Mit: Abuzul asupra copiilor nu se intampla in familii "bune".

Adevar: Abuzul asupra copiilor nu se intampla numai in familii sărace sau cartiere rau famate. Traverseaza toate liniile rasiale, economice si culturale. Uneori, familiile care par sa aiba totul din exterior ascund o poveste diferita în spatele usilor inchise.

Mit: Majoritatea abuzatorilor de copii sunt straini.

Adevar: Cei mai multi abuzatori sunt membri ai familiei sau alti apropiati ai familiei.

Mit: Copiii abuzati intotdeauna devin abuzatori atunci cand cresc

Adevar: Este adevarat ca acei copii abuzati au mai multe sanse sa repete ciclul ca adulti, repetand inconstient ceea ce au experimentat ca si copii. Pe de alta parte, adultii care au fost abuzati in copilare au o motivatie puternica pentru a-si proteja copiii impotriva abuzurilor prin care ei insisi au trecut si se educa sa fie parinti buni

Care sunt efectele abuzului si neglijarii copilului

Toate tipurile de abuz asupra copilului lasa cicatrici de durată. Unele dintre aceste cicatrici ar putea fi fizice, insa cicatricile emotionale au efecte pe termen lung, care daunează copilului in ceea ce priveste stima de sine, relațiile viitoare; acesta devine incapabil sa faca fata si sa se comporte normal acasă, intre prieteni si la scoală. Unele efecte includ:

Lipsa de incredere si dificultati de relatie. Daca un copil nu are incredere in parintii lui, in cine poate avea incredere? Fara aceasta baza, este foarte dificil sa invete sa aibe incredere in oameni sau sa stie cine este demn de incredere. Acest lucru poate duce la dificultati in mentinerea relațiilor la varsta adulta. De asemenea, poate duce la relatii nesanatoase, deoarece adultul nu stie ce relatie este buna.

Perceptie de sine ca fiind "fara valoare". Dacă unui copil i se spune in repetate randuri ca este prost sau nu e bine ce face, acestuia ii va veni foarte dificil cu timpul să depaseasca aceste sentimente de baza. Pe măsură ce cresc, copiii abuzati isi pot neglija educatia sau pot ocupa toata viata doar locuri de muncă cu venituri mici, deoarece nu cred ca merită mai mult. Supravietuitorii abuzului sexual, cu stigma si rusinea care inconjoară abuzul, se lupta adesea cu dureroasa perceptie de sine ca si cum ar fi “defecti”, ca si cum ar fi ceva in neregula la/cu ei.

Probleme care reglează emotiile. Copiii abuzati nu pot exprima emotiile in siguranta. Drept urmare, emotiile se multiplica, erupand in moduri neasteptate. Adultii supravietuitori ai abuzurilor din copilaria lor se pot lupta cu anxietate inexplicabila, depresie sau furie. Acestia se pot întoarce la alcool sau droguri pentru a amorti sentimentele dureroase cu care nu stiu ce sa faca si cu care nu pot trai.

Cum sa recunosti diferitele tipuri de abuz asupra copiilor

Comportamentul abuziv vine in multe forme, dar numitorul comun este efectul emotional asupra copilului. Daca abuzul este o palma, un comentariu dur, o tacere de gheata sau nesiguranta de a avea ceva pe masă, rezultatul final este un copil care se simte nesigur, neingrijit si singur.

Abuzul emotional

Contrar credintelor anumitor persoane, cuvintele pot rani si abuzul emotional poate dauna grav sanatatii mentale, dezvoltarii emotionale a copilului si imaginii de sine Exemple de abuz emotional asupra copilului pot fi:

- criticarea constanta, rusinoasa si umilitoare (mai ales cand se fac toate acestea in public)

- porecle umilitoare si comparatii negative cu ceilalti

- cand i se spune unui copil ca este “rau” , “ca nu merita, ca este fara valoare, ca este un esec/greseala" 

- tipete,amenintari, agresiuni, insulte, jigniri

- ignorarea sau respingerea unui copil ca pedeapsa, oferindu-i “tratamentul tacerii” absolute din partea parintelui

- limitarea contactului fizic cu un copil - fara imbratisari, sarutari sau alte semne de afectiune

- expunerea unui copil la violenta impotriva altora, indiferent daca este impotriva celuilalt parinte, un frate sau chiar un animal de companie (copilul- martor, cel care stie sau a vazut toate acestea, poate avea comportamentul copilului abuzat)

Neglijare, respingere, abandon

Este un tip foarte frecvent de abuz asupra copiilor - este un model de nerespectare a nevoilor de baza ale copilului, indiferent dacă este vorba de hrana, imbracaminte, igiena sau supraveghere adecvata. Neglijarea copiilor nu este intotdeauna usor de observat. Uneori, un parinte ar putea deveni fizic sau mental incapabil sa aiba grija de un copil, cum ar fi un prejudiciu grav, depresie netratata sau anxietate. Alteori, abuzul de alcool sau de droguri poate afecta grav judecata si capacitatea de a pastra un copil in siguranta.

- este o actiune/nonactiune( indiferenta) din partea unui adult (parinte) care ii cauzeaza copilului o trauma emotionala:

-nu i se acorda ingrijiri/asistenta medicala atunci cand este nevoie

-este incuiat in scop coercitiv in camera/ baie

- copilul este pus intr-o situatie periculoasa cu potential de ranire fizica sau moarte (de exemplu este lasat nesupravegheat pe strada)

-copilul nu este hranit

-nu este imbracat adecvat cu temperaturile de afara

- abandon- este lasat singur o perioada de timp indelungata sau sufera anumite raniri/ accidentari pe perioada nesupravegherii

Abuz fizic

Abuzul fizic presupune vătămări si/sau raniri corporale ale copilului. Poate fi rezultatul unei încercări deliberate de rănire a copilului sau de pedeapsă fizică excesivă. Mulți părinți abuzivi fizic insistă că acțiunile lor sunt pur și simplu forme de disciplină - moduri de a face copiii să învețe si sa se comporte. Desi exista o mare diferență între utilizarea pedepsei fizice ca si disciplina și abuzul fizic.Desi exista aceasta diferenta, amble nu sunt decat niste situatii de abuz fizic nepermis.

În cazul abuzului fizic, sunt prezente următoarele elemente:

Imprevizibilitate. Copilul nu știe niciodată ce-l va starni pe parinte si nici ce-l va opri.. Nu există limite sau reguli clare ( ca in cazul disciplinarii). Copilul merge în mod constant pe “ coji de ouă” , niciodată sigur ce anume din ce face el va declanșa un nou atac fizic din partea parintelui.

Furia scapata de sub control. Părinții abuzivi din punct de vedere fizic acționează la nervi, cu mânie și din dorința de a-si afirma controlul, nu din motivația de a-si disciplina copilul ( desi disciplinarea fizica este tot un abuz). Cu cât furia părintelui este mai mare, cu atât este mai intens este abuzul.

Folosirea fricii pentru a controla comportamentul copilului. Părinții care sunt abuzivi fizic cred că copiii lor trebuie să se teamă de ei pentru a se comporta asa cum trebuie, așa că folosesc abuzul fizic pentru a "tine copilul pe drumul cel drept". Cu toate acestea, ceea ce invata copiii este cum să evițe să fie loviti, nicidecum nu invata cum să se comporte sau să se dezvolte ca indivizi.

Abuz sexual

Abuzul sexual asupra copiilor este o formă de abuz deosebit de complicată datorită straturilor de vinovăție și de rușine. Este important să recunoaștem că abuzul sexual nu implică întotdeauna contactul cu corpul. Expunerea unui copil la situații sexuale sau materiale pornografice este tot un abuz sexual, indiferent dacă este sau nu atingere.

Copiii abuzați sexual sunt adesea chinuiți de rușine și de vină. Ei pot simți că sunt responsabili pentru abuz sau ca ei au provocat cumva acea situatie. Acest lucru poate duce la probleme de autorespingere și la probleme sexuale și de relaționare pe măsură ce copiii devin adulti.

Rușinea care insoteste abuzurilor sexuale face foarte dificila marturisirea lor. S-ar putea să se teamă că ceilalti nu ii vor crede, ca vor fi supărați pe ei sau că își vor destrama familia in momentul in care vor marturisi ororile la care au fost supusi. Din cauza acestor dificultăți de denuntare nu prea exista acuzații false de abuz sexual.

Deci dacă un copil va spune despre asa ceva,el trebuie luat imediat in serios.

- sunt atinse zonele genitale ale copilului

- i se fac copilului poze si filme cu scop pornografic( pe retelele de pedofilie)

- i se spun copilului bancuri, povesti si aluzii sexuale

- i se arata filme pornografice

- este fortat sa se dezbrace

- un adult ii arata propriile oragne genitale copilului

- act sexual cu copilul

- abuzatorul sexual se foloseste de obicei de relatia lui cu copilul, influenta asupra acestuia( parinte,ruda, frate etc). Ii spune de obicei ca acesta este secretul lor fantastic sau il ameninta ca vor pati ceva ei sau cei dragi lor daca spun cuiva.

Semnele de recunoastere a unui copil abuzat in familie

Semne de recunoastere a abuzului emoțional

- excesiv retras, înfricosat sau îngrijorat de a nu face ceva greșit

- afișează extreme în comportament (extrem de cooperant, docil, pasiv, sau extrem de agresiv si provocator, necooperant)

- nu pare să fie atașat de părinte

- acționează fie în mod neadecvat, precum un adult (îngrijindu-i pe ceilalți copii) sau în mod infantil (supt degetul mare)

Semne de recunoastere a abuzului fizic

- răniri frecvente sau vânătăi inexplicabile, leziuni sau tăieturi

- este întotdeauna vigilent și "în alertă", ca și cum ar aștepta ceva rău să se întâmple

- accidentările par să aibă un model, cum ar fi semnele de pe o mână sau abdomen

- se ține departe de atingere, are miscari bruste de aparare, ii e frica sa se intoarca acasa

- poartă haine necorespunzătoare pentru a acoperi rănile, cum ar fi cămăși cu mâneci lungi în zilele fierbinți

Semne de recunoastere a copiilor neglijati

- hainele nu se potrivesc, sunt murdare sau sunt inadecvate pentru vremea de afara

- igiena este în mod constant deficitara

- boli netratate și leziuni fizice

- este deseori nesupravegheat sau lăsat singur si expus in situații nesigure, potential periculoase

- intarzie frecvent sau lipsește de la școală

Semne de recunoastere a abuzului sexual la copii

- dificultate de a merge sau a sta asezat

- afișează cunoștințe în acte sexuale nepotrivite vârstei lor, sau chiar comportament seducător

- face eforturi puternice pentru a evita o anumită persoană, fără un motiv evident

- nu vrea să schimbe hainele în fața altora sau să participe la activități fizice

- Sarcină, în special sub vârsta de 14 ani

- fuge de acasă

- depresie, apatie, rusine/oroare/scarba fata de sine si corpul sau

- frica (de a nu se intampla ceva rau cu cei dragi daca spune secretul)

- lipsa de comunicare, izolare

Factorii de risc pentru abuzul și neglijarea copilului

Abuzul și neglijarea copiilor apar în toate tipurile de familii, insa pot fi enumerate anumite situatii favorabile acestor abuzuri:

Violența domestică. Chiar dacă părintele care este abuzat de partener face tot ce poate pentru a-și proteja copilul, situația este însa foarte dăunătoare pentru micut. Separarea adultilor si scoaterea copilului din acel mediu este cel mai bun lucru pentru protejarea acestuia.

Alcoolul și abuzul de droguri. Părinții alcoolici sau drogati nu pot să aibă grijă de copiii lor, să ia decizii bune ca si părinți sau sa-si controleze impulsurile adesea periculoase. Abuzul de substanțe poate duce, de asemenea, la abuzuri fizice sau de orice alt fel asupra copiilor din familiile respective.

Boală mentală netratată. Părinții care suferă de depresie, tulburari de anxietate, tulburari bipolară sau alte boaiă psihică, au dificultăți în a se îngriji de ei înșiși, cu atât mai puțin de copiii lor.

Lipsa abilităților si instinctelor naturale de parinte. Unii parinti nu au învățat niciodată abilitățile necesare pentru un bun parentaj Părinții adolescenți, de exemplu, nu au inca aceste abilitati dezvoltate, fiind chiar ei inca niste copii. De asemenea, părinții care au fost ei înșiși victime ale abuzului in copilarie nu știu decât să-și creasca copiii așa cum au fost crescuți.

Stresul și lipsa de sprijin. Parentajul poate fi foarte dificil, în special dacă parintii isi cresc copiii fără sprijin din partea familiei și prietenilor sau dacă au de-a face cu probleme legate de relații sau dificultăți financiare. Grija pentru un copil cu dizabilități, nevoi speciale sau comportamente dificile este, de asemenea, o provocare. Este nevoie de multa sustinere emotionala, fizica si financiara pentru a face fata acestor situatii particulare si a evia aparitia abuzurilor in aceste familii.

Cum ajuti un copil abuzat sau neglijat

Ce ar trebui să faceți dacă suspectați că un copil a fost abuzat? Ce se întâmplă dacă vine un copil si va marturiseste un abuz din familia lui? Este normal să va simțiti puțin copleșiti și confuzi în această situație. Abuzul copiilor este un subiect dificil care poate fi greu de acceptat și chiar si mai greu de discutat.

Când vorbiti cu un copil abuzat, cel mai bun lucru pe care îl puteti oferi este calmarea și sprijinul necondiționat. Lăsați acțiunile voastre să vorbească pentru voi. dacă aveți dificultăți în găsirea cuvintelor. Rețineți că vorbirea despre abuz poate fi foarte dificilă pentru copil. Este de datoria voastra să-l liniștiti pe copil și să ii oferiti ajutor.

Sfaturi pentru a vorbi cu un copil abuzat

Evitați negarea și rămâneți calmi. O reacție comună si la fel de socanta pentru copil (precum a fost si abuzul despre care povesteste) este negarea adultului...adultul caruia copilul ii marturiseste cu greu prin ceea ce trece nu il crede, neaga, il acuza tot pe el de defaimare sau inventii. De asemenea, dacă prezentați șoc sau dezgust față de ceea ce spune copilul, acestea poate incepe să se teamă să mai continue și se va opri, neputand suporta grozavia faptelor ce i s-au intamplat. Oricat ar fi de greu sa ascultati ce va spune copilul abuzat, rămâneți cat se poate de calmi și de liniștitori, acordandu-i incredere si sprijin

Nu interogati copilul. Lăsați copilul să vă explice în cuvintele sale ce s-a întâmplat, dar nu interogați copilul sau nu puneți întrebări directive. Acest lucru poate confuza copilul și le va face mai greu să-și continue povestea.

Asigurați copilul că el nu a făcut nimic rău. Este nevoie de mult curaj pentru ca un copil să vina si sa povesteasca despre abuzurile pe care le suporta. Reasigurați-l că luați ceea ce este spus în serios și că nu este vina copilului.

Siguranța este pe primul loc. Dacă simțiți că siguranța voastra sau siguranța copilului ar fi amenințate dacă încercați să interveniți, apelati la profesioniști.

Raportarea abuzului asupra copilului

Dacă bănuiți că un copil este abuzat, este esențial să semnalati acest lucru.

Dacă observați in continuare incidențe , continuați să le notificati și să le raportați. Fiecare raport privind abuzul asupra copiilor este un instantaneu a ceea ce se întâmplă în familia respectiva.

Piedici obisnuite privind raportarea abuzului asupra copilului:

Nu vreau să intervin în familia altcuiva. Abuzul și neglijarea copiilor nu este doar o chestiune familială, iar consecințele tacerii noastre pot fi devastatoare pentru copil.

Și dacă aș destram familia respectiva ? Un raport privind abuzul asupra copiilor nu înseamnă că un copil este înlăturat automat de la domiciliu - cu excepția cazului în care copilul este în mod clar în pericol. Intai le este oferit sprijin parintilor pentru a fi educati si tratati conform nevoilor si situatiei specifice din familie.

Ei vor ști că eu am sunat. Raportarea este anonimă. În majoritatea locurilor, nu trebuie să vă dați numele atunci când raportați abuzul asupra copilului.

Nu va face diferenta ceea ce am de spus. Dacă aveți senzația că ceva este în neregulă, este mai bine să stiti ca ati semnalat decât să vă pare rău mai taziu. Chiar dacă nu vedeți întreaga imagine, poate ceea ce ati intuit sau observat va ajuta la identificarea abuzlui si la stoparea lui.

Pentru cine isi doreste sa aprofundeze subiectului abuzului asupra copilului, sa inteleaga mecanismul si consecintele in viata adulta, va recomand cartile psiholoagei Allice Miller, traduse si la noi. Iar ca sa va conving sa I le cititi, iata o scurta descriere mai jos, facuta de editura Herald, unde gasiti si cartile ei (Drama copilului dotat, Pentru binele tau, Revolta trupului).

Alice Miller a fost recunoscuta in mod special pentru lucrarile sale in domeniul abuzului parinte-copil, traduse in numeroase limbi. Cartea sa Drama copilului dotat a dat nastere unor dezbateri intense si a devenit un bestseller international. Opiniile sale asupra consecintelor abuzului fata de copil au devenit deosebit de influente. Miller a tinut sa clarifice ca termenul „abuz” nu se refera numai la violenta fizica si la abuzul sexual, ci si la o forma de abuz mai insidioasa: cel psihologic. Acesta este insidios deoarece e dificil de identificat si de oprit, caci persoana abuzata are adesea tendinta de a ascunde abuzul chiar si de sine, si s-ar putea sa nu devina constienta de el decat in urma unui eveniment dramatic sau a instalarii depresiei, ce se cere tratata.

Miller, care in discursul sau asociaza psihanaliza cu „pedagogia neagra”, pune abuzul psihologic parental la baza tuturor nevrozelor si psihozelor. Ea a sustinut ca toate formele de boala mintala, de dependenta, de crima, precum si aderarea oarba la o secta religioasa sunt cauzate in ultima instanta de furia si suferinta refulate ce rezulta din traumele inconstiente nerezolvate din copilarie. Ea a analizat din aceasta perspectiva viata unor figuri problematice ale istoriei, realizand intre altele psihobiografia lui Adolf Hitler si a lui Jürgen Bartsch, despre care afirma ca au suferit de abuzuri parentale repetate.

In societatea romaneasca au fost dezbateri aprige pe aceasta tema pornind de la cazul Bodnariu si culminand cu antiparentingul. Daca ati urmarit putin aceste dezbateri, veti vedea o majoritate ingrijoratoare de adulti care intr-un fel sau altul sustin urmatoarele:” si pe mine m-au batut parintii si mi-a prins bine...am ajuns om” , “ bataia este rupta din rai” , “ copilul trebuie batut pentru ca altfel ti se urca in cap” . Cand acesti adulti au fost copii, universul lor era format din parinti. Si isi iubeau parintii neconditionat, asa cum si-i iubeste orice copil. Tocmai de aceea au reprimat propriile sentimente si dureri si au primit abuzul din mana parintilor ca fiind o normalitate, normalitate pe care acum o reproduc in familiile lor, cu copiii lor, transmitand rana abuzului din generatie in generatie.

Tocmai de aceea nu ne mai facem bine, iar lucrurile si mentalitatile se schimba greu, pentru ca am acceptat ca normalitate ceea ce este abuz. Nu ai cum sa schimbi ceva ce crezi ca asa trebuie sa fie.

In incheiere, cateva informatii legislative legate de acest subiect:

Legea 272 / 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului – art 89, si Sectiunea 3 a legii incepand cu art. 94.

Conform legii, sesizarea suspiciunii sau a situaţiei de abuz/neglijare/exploatare în care se află un copil poate fi făcută de către copilul victimă sau de orice persoană care intră în contact cu acesta.

Este obligatoriu ca persoana care face sesizarea să ofere toate informaţiile relevante pe care le cunoaşte cu privire la situaţia de violenţă asupra copilului semnalată.

Sesizarea poate fi şi  anonimă, cu condiţia să cuprindă suficiente elemente de identificare a copilului victimă a violenţei (cel puţin numele şi adresa la care copilul poate fi găsit), în lipsa acestor informaţii intervenţia direcției fiind imposibil de realizat.

Semnalarea se face :

• la DGASPC (directia generala de asistenta sociala si protectia copilului) de la domiciliul sau reşedinţa copilului pentru care există suspiciunea sau care este victimă a unei forme de violenţă;

• cazurile de violenţă asupra copilului pot fi semnalate şi la numărul unic european de asistenţă pentru copii 116111, de luni până duminică, între orele 08.00 – 00.00;

• cazurile de copii dispăruţi se semnalează la numărul unic european pentru dispariţii de copii 116000;

• violenţa prin internet se poate sesiza la hotline-ul înfiinţat special pentru acest lucru, care cuprinde site-ul www.safernet.ro, e-mail-ul raportare@safernet.ro şi telefonul 021/310.3116.

Fiecare DGASPC are Servicii specializate care se ocupa de aceste cazuri si serviciile astea au si numere de telefon ale lor, diferite pentru fiecare institutie in parte, functie de domiciliul copilului in cauza.